COBUILD - Building the future together

Ultimii ani, dominați de pandemia de COVID-19, au redus foarte mult interacțiunea directă dintre producători și cumpărători în toate sectoarele economiei. De asemenea, contextul economic actual și transformările prin care trece economia națională dar și cea europeană, face ca relaționarea cu partenerii, schimbul de informații și întâlnirea directă cu cumpărătorii să fie de o importanță mai mare ca oricând. În sprijinul acestui idei am creat COBUILD – primul targ tip festival de utilaje pentru construcții din estul Europei.

Despre COBUILD Este cel mai important eveniment al anului din România și Europa Centrală și de Est, dedicat sectorului utilajelor și tehnologiilor pentru construcții. În cadrul COBUILD expozanții vor prezenta cele mai noi și mai performante tehnologii și utilaje din domeniul construcțiilor, vor putea face demonstrații în zona special creată, vor întâlni noi parteneri de afaceri și vor putea avea discuții constructive în cadrul conferințelor și prezentărilor. Prin acest eveniment, COBUILD dorește sa susțina dezvoltarea sectorului de construcții și al utilajelor de construcții, atât la nivel național, dar și regional, aducând într-un spațiu comun cei mai importanți jucători din piață.

Locatie și perioadă

Evenimentul COBUILD se va desfășura pe parcursul a trei zile (30 septembrie - 2 octombrie), și se va întinde pe o suprafață de peste 50.000 metri pătrați în localitatea Ciugud din județul Alba, care devine astfel partenerul nostru logistic.

Despre Ciugud

Comuna Ciugud, din județul Alba, reprezintă un etalon în România în ceea ce privește integrarea noilor tehnologii și utilizarea eficientă a fondurilor europene pentru dezvoltarea durabilă. Ciugud este exemplu de bune practici la nivel european pentru absorbția record de fonduri europene: aproximativ 35 de milioane de euro, ceea ce reprezintă, la o populație de circa 3500 de locuitori, 10.000 de euro pe cap de locuitor.

Ciugud este promotorul conceptului „smart village” și din 2020 este studiul de caz folosit de Guvernul României pentru dezvoltarea acestui concept în întreaga țară.

Ciugud reprezintă și o destinație de business având o zonă de dezvoltare economică în care funcționează peste 40 de companii, care oferă aproape 1000 de locuri de muncă. Zona de Dezvoltare Economică Ciugud – Drâmbar este una dintre cele mai bine conturate zone industriale de tip „greenfield” din centrul României.

Pentru toate aceste motive, dar mai ales pentru faptul că este o comunitate deschisă și prietenoasă cu mediul de afaceri, am ales Comuna Ciugud ca localitate – gazdă pentru COBUILD.

Organizatori Evenimentul COBUILD este organizat de Audiență Generală AG SRL cu o experiență de peste 16 ani în publishing reviste comerciale și organizarea de evenimente, Asociația 11even cu o experiență de peste 10 ani în organizarea de evenimente și Agenția de marketing Avanti specializată în promovarea echipamentelor de construcții.

Pentru actualizări și mai multe informații consultați site-ul evenimentului https://cobuild.ro și paginile de social media dedicate COBUILD.

Cauta produse pentru proiecte tip:

Recomandari